În cazul în care în raportul prevăzut la art. 97 se identifică indicii sau elemente preliminare că unui membru al organelor de administrare sau conducere ale debitorului ori unui asociat/acționar care exercită controlul asupra deciziilor financiare sau operaționale ale debitorului i-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, acesta nu poate avea calitatea de administrator special în procedura insolvenței debitorului. În cazul în care a fost numit administrator special, acesta va fi înlocuit, în condițiile legii. (la 18-12-2025, Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 32. , Articolul XXIX din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )